In cazul in care faci parte din vreuna dintre cele doua categorii, cel mai probabil esti foarte nemultumit de ce relatii ai avut pana acum sau de cea in care te afli. E posibil sa nu fii constient ce se intampla cu tine in aceste relatii si bineinteles ca, cel mai probabil, arunci vina pe celalalt, ca… doar nu e din cauza ta. Tu doar ai ghinion, pur si simplu, dai numai peste nebuni/nebune, oameni rai sau neintelegatori ori asta e planul pe care ti l-a pregatit soarta…
Acum, ce sa-ti spun, o sa te dezamagesc: singurul vinovat in povestile astea care se succed in viata ta esti tu. Cu multi ani in urma, cand inca nu eram nascuti, un domn pe nume John Bowlby a tinut sa ne arate cum ajungem sa ne comportam in felul asta. Bowlby, un psihiatru de origine britanica, a intreprins in anii ’50 un studiu din care a rezultat teoria atasamentului, teorie care descrie nevoia oamenilor de a intretine legaturi emotionale fata de alte fiinte.
Bowlby a inteles ca suntem programati sa alegem un anumit gen de persoane pe care le vom considera cele mai importante pentru noi. Aceasta programare incepe inca din prima zi de viata a individului. Persoanele din jurul copilului, in special mama, modeleaza ceea ce se numeste „stil de atasament”. Aceste stiluri de atasament se formeaza in functie de cat de disponibila sau indisponibila a fost mama (sau figura parentala care l-a crescut) cu copilul si ne vor ghida relatiile cu ceilalti pe tot parcursul vietii. Au fost identificate patru stiluri de atasament: securizant, evitant, anxios si ambivalent.
Daca ai un stil de atasament securizant, poti sa te consideri norocos si sa ii multumesti persoanei care te-a crescut. Aceasta persoana a fost prezenta pentru tine in copilaria ta nu doar fizic, ci si emotional, te-ai simtit in siguranta langa ea si asa se intampla si in relatia de astazi cu partenerul tau. Te simti conectat cu partenerul tau, ii oferi sustinere si nu esti posesiv. Aveti o relatie autentica, deschisa, pe picior de egalitate.
Daca insa te gasesti in una dintre cele trei categorii ramase, cel mai probabil esti nemultumit de relatiile tale sau de inexistenta lor. Cei cu un stil de atasament evitant sau de respingere au avut parte de parinti care au minimalizat importanta legaturii afective cu copilul lor. Cand ai un atasament evitant, esti detasat de celalalt si lipsit de emotii. Esti mai concentrat pe persoana ta si ai tendinta sa te izolezi.
In contrast cu cel evitant, individul cu un stil de atasament anxios este disperat sa formeze o legatura stransa cu partenerul. Se agata de acesta si devine posesiv pana cand celalalt nu mai poate suporta si incepe sa-l respinga. Nu se simte in siguranta si traieste cu o mare frica: celalalt nu doreste sa fie la fel de apropiat pe cat isi doreste el. Resimte emotii negative si se supara foarte usor. Anxiosul va mai putea atenua din aceste emotii doar daca va gasi un partener care sa ii ofere multa atentie, siguranta si liniste.
Stilul de atasament ambivalent duce la confuzie. Cei care se ghideaza dupa acest tip de atasament traiesc cu frica de a fi prea aproape de ceilalti, dar si cu frica de… a sta prea departe de ei. Incearca cu disperare sa isi stapaneasca emotiile, dar sfarsesc coplesiti de acestea. Din cauza acestei confuzii, nu au un stil organizat, un mod clar de a-si satisface nevoile. Vor sa se duca spre ceilalti, dar le e frica sa nu fie raniti. Relatiile lor sunt dramatice, cu urcusuri si coborasuri.
In incheiere, vreau sa spun ca primul pas in ameliorarea acestor tipare dupa care te ghidezi este sa le constientizezi, sa faci cunostinta cu ele si sa vezi cum te blocheaza. In pasul urmator, poti sa iti planifici noi moduri de a actiona, moduri care sa te ajute sa treci peste aceste blocaje. Bineinteles ca nu toti reusesc sa faca asta fara ajutor. Cu cat sunt mai rigide aceste scheme, cu atat iti va fi mai greu sa le schimbi de unul singur. Daca asta este si cazul tau, ar fi de preferat sa nu te mai chinui, sa nu mai pierzi timpul si sa ceri ajutor.