Iubirea este definita in dictionar ca „afectiunea puternica pentru cineva sau pentru ceva”. O sa ma refer aici la afectiunea parintilor fata de copiii lor sau, mai bine zis, la lipsa ei si la viata acestor viitori adulti neiubiti in copilarie.
Persoanele lipsite de afectiune in copilarie formeaza o schema cognitiva, un tipar numit „de deprivare emotionala”. Copilul a fost deprivat, lipsit de afectiune si atentie din partea parintilor sau a celor care l-au crescut.
Cei cu care discut in cabinet acest tipar nu constientizeaza de la inceput ca au avut aceasta problema, ca au fost lipsiti de intelegere, de afectiune sau de atentie din partea celor care s-au ocupat de cresterea lor. Confunda cel mai adesea iubirea cu faptul ca li s-a oferit adapost, hrana sau ca parintii faceau anumite economii ca sa ii ajute pe ei.
Desi lucrurile materiale sunt si ele importante si pot fi dovezi de iubire, cred ca afectiunea, caldura sufleteasca, atentia si intelegerea pe care i le arati copilului sunt mult mai importante si il vor ajuta sa devina un adult echilibrat, care este capabil sa formeze relatii autentice, profunde cu ceilalti.
Acesti adulti pot ajunge sa se simta neintelesi, de catre ceilalti oameni, si singuri pe lume, ei nu cred ca le poate oferi cineva afectiune, caldura sau atentie si nu isi pot exprima emotiile. Daca nu au primit aceste lucruri in copilarie, nu stiu cum sa le primeasca nici astazi si nu stiu nici cum sa le ofere altora.
Exista trei tipuri de deprivare: de afectiune, cand nu exista afectiune fizica sau atentie, de empatie, cand nu se simt ascultati si intelesi, si deprivarea de protectie, cand nu exista cineva care sa ii protejeze si sa ii indrume.
Aceste persoane au invatat sa nu ceara iubire si sprijin, sa vorbeasca putin despre ele si mai mult despre ceilalti, sa se arate mai puternice decat sunt si sa nu recunoasca ca au nevoi emotionale. In mod inconstient, se indreapta spre persoane care nu le pot oferi sprijin emotional, persoane reci si distante, si astfel tiparul se perpetueaza continuu.
Schema de deprivare emotionala poate lua diferite forme, de la caz la caz. Unii intra in relatii, dar nu pot sa formeze o legatura autentica cu celalalt si traiesc asa-zisa „singuratate in doi”, iar altii, care sunt mai evitanti, care au fost foarte deprivati, ajung sa evite orice fel de relatii si devin singuratici.
Intr-o alta extrema, sunt cei care ajung sa ceara foarte multa afectiune si atentie de la ceilalti, manipulandu-i, plangandu-se de diferite probleme fizice sau agatandu-se de ei. Pot avea relatii numeroase, dar foarte scurte, de cateva saptamani sau luni. Ori pot trece multi ani fara sa aiba relatii de iubire deloc.
Pentru ca deprivarea emotionala a inceput inainte ca bebelusul sa se poata exprima prin cuvinte, ea este greu de definit pentru adultul care a experimentat-o. Este mai mult simtita, este sentimentul ca va fi singur toata viata, sentimentul de pustiu, ca lipseste ceva.
Lumea celui deprivat emotional este ca un desert emotional. Este deceptionat in mod constant de catre ceilalti.
Schimbarea acestui tipar nu este o misiune usoara. Schimbarea necesita timp si efort din partea celui care vrea sa traiasca altfel, care vrea sa aiba relatii mai profunde si de durata cu partenerii.
Daniel Ivan