O imagine distorsionata despre sine si despre ceilalti este principala caracteristica a tulburarii de personalitate narcisistica (TPN). Toti cei care au incredere in propria persoana au o stima de sine crescuta, o imagine pozitiva despre sine, au numeroase beneficii, se simt echilibrati si isi ating obiectivele mult mai repede.
In cazul narcisistilor insa, stima de sine si imaginea despre sine sunt mult supradimensionate, ei au o preocupare exagerata pentru propria persoana, o imagine grandioasa despre sine.
Aceasta caracteristica ii ajuta sa fie foarte competitivi in societate, insa in momentul cand nu primesc recunoastere din partea celorlalti, considera ca li se face o mare nedreptate si devin irascibili, deprimati, se pun in garda. Cand nu le este recunoscuta “superioritatea”, ei se simt neputinciosi, inferiori.
Se mandresc cu pozitia lor in societate, dar nu se pot adapta, cand vine vorba de respectarea normelor sociale. Sunt centrati pe propriile nevoi si le ignora pe ale celorlalti. In relatiile cu ceilalti, devin preocupati de sine intr-un mod deranjant. Pot avea o atitudine prietenoasa intrerupta de remarci arogante sau de observatii ofensatoare la adresa celor cu care relationeaza.
Sunt lipsiti de empatie sau merg chiar mai departe, judecandu-i pe ceilalti si discreditandu-i cu invidie pentru reusite, mai ales daca se afla intr-o pozitie de concurenta cu ei.
Daca sunt criticati, devin defensivi si riposteaza cu rautate. Sunt perceputi ca fiind aroganti, enervanti, lipsiti de afectivitate, pretentiosi, nu te poti baza pe ei si nu poti colabora cu ei intr-un mod reciproc avantajos.
Impresia pe care o lasa persoanelor necunoscute, o imagine frumoasa, de succes, este in contrast total cu parerea pe care o au apropiatii lor despre ei. Din aceasta cauza, relatiile de lunga durata sunt fortate, intr-un fel sau altul, ei reusesc sa tina in jur persoane care ii admira datorita unor obligatii mai mult sau mai putin evidente.
Se prezinta la terapie cand le este amenintata stima de sine, cand incep sa aiba relatii tot mai dificile cu cei din jur. Nefiind constienti de ce se intampla, acuzele cu care se prezinta la tratament sunt indreptate catre ceilalti, catre nedreptatile la care sunt supusi de catre acestia.
Persoanele care conteaza pentru ei sunt cele care ii conving sa vina la psihoterapie. Atitudinea lor agresiva, exploatatoare devine insuportabila pentru cei din jur si incep sa fie respinsi tot mai des, de catre cat mai multe persoane.
Astfel, narcisismul a trecut prin diferite teorii care il descriu ca o explicatie a masturbarii si merg pana la supradimensionarea imaginii de sine. Majoritatea acestor interpretari este lipsita insa de suportul empiric necesar pentru a putea fi validate. Teoria cognitiva este cea mai bine reprezentata din punct de vedere stiintific si poate propune tratamente accesibile bazate pe informatii noi.
Metodele de testare a narcisismului arata ca principalele caracteristici ale acestei tulburari sunt o stima de sine puternica, supradimensionata, si convingerea ca le sunt superiori celorlalti. Stima de sine supradimensionata este asociata, de cele mai multe ori, cu o atitudine agresiva. Toate aceste constatari trebuie insa investigate mai mult, deoarece o parte dintre narcisisti au o stima de sine scazuta si reactioneaza imediat cand aceasta le este amenintata.
Cei cu stima de sine exagerata tind sa caute tot timpul feedbackul pozitiv prin care sa o reconfirme. Au pretentii exagerate de la ceilalti, deviind de la norme, fiind ostili si agresivi.
Numeroase studii arata ca infractorii, cei care recurg la violente fizice au o stima de sine crescuta, exagerata si isi supraestimeaza abilitatile pe care le poseda, in special abilitatile interpersonale.
Narcisismul si agresiunea, grandoarea si dispretul fata de ceilalti sunt corelate in multe studii. Agresivitatea narcisistului vine din perceptia amenintarii la adresa ego-ului. Mai multe esantioane de indivizi condamnati pentru infractiuni cu violenta prezentau niveluri ridicate de narcisism.
Cu toate acestea, Baumeister (2001) arata ca narcisistii nu sunt mai agresivi decat ceilalti, se intampla doar atunci cand sunt criticati sau insultati.
Tot Baumeister, impreuna cu Bushman (1998), observa ca narcisismul este o subcategorie a stimei de sine ridicate. Stima de sine inseamna a gandi bine despre sine, iar narcisismul presupune o dorinta puternica de a gandi bine despre sine. In narcisism, imaginea de sine este mare si stabila, dar exista o reactie agresiva atunci cand ego-ul este amenintat.
Persoanele cu stima de sine ridicata nu sufera de narcisism, sunt doar sigure pe ele si constiente de propria valoare. Cei din aceasta categorie se autoevalueaza realist, tinand cont de normele sociale. La narcisisti, recunoasterea celorlalti alimenteaza stima de sine, in lipsa acestei recunoasteri activandu-se convingerile de inferioritate.
Tulburarile asociate cu TPN pot fi cele afective, anorexia nervoasa, consumul de substante, precum si mai multe tulburari de personalitate, cum ar fi cea histrionica, borderline, antisociala sau paranoida. TPN este foarte greu de depistat daca mai sunt prezente si alte simptome, din aceasta cauza este indicat ca evaluarea clinica sa fie facuta foarte amanuntit, cu atentie.
Elementele pe care le gasim in narcisism sunt prezente si in randul celor care au succes in viata. Diferenta este facuta de convingerea ca in lipsa succesului si a recunoasterii, individul este lipsit de importanta si de valoare.
CRITERIILE DE DIAGNOSTIC DSM–IV–TR PENTRU TULBURAREA DE PERSONALITATE NARCISISTICA
- Patern pervaziv de grandiozitate (in imaginatie sau in comportament), nevoie de a fi admirat si lipsa de empatie, care incepe in perioada de adult tanar si care este prezent in contexte diverse, indicat de cinci (sau mai multe) din urmatoarele:
(1) are o senzatie grandioasa de importanta de sine (de ex., isi exagereaza realizarile si talentele, se asteapta sa fie recunoscut ca superior fara realizari pe masura);
(2) este preocupat de fantezii nelimitate de succes, putere, stralucire, frumusete sau iubire ideala;
(3) crede ca este „special“ si unic si ca nu poate fi inteles decat de, si nu ar trebui sa se asocieze decat cu, alte persoane (sau institutii) speciale sau cu statut ridicat;
(4) solicita admiratie excesiva;
(5) are sentimentul de intitulare [entitlement – de a i se cuveni], cu alte cuvinte – are expectatii nerezonabile de tratament deosebit de favorabil sau de complianta automata cu propriile sale asteptari;
(6) este exploatator din punct de vedere interpersonal, cu alte cuvinte – profita de altii pentru a-si atinge propriile sale teluri;
(7) ii lipseste empatia; nu vrea sa recunoasca sau sa se identifice cu simtamintele si nevoile altora;
(8) este adesea invidios sau crede ca altii il invidiaza pe el;
(9) manifesta comportamente sau atitudini arogante sau superioare.
Din: American Psychiatric Association. Diagnostic and Statistical Manual of Mental Disorders, text revision, 4th ed. Washington, DC: American Psychiatric Association, Copyright 2000.
Tiparul narcisist poate lua nastere din mai multe cauze. Poate fi mostenit sau poate fi format de supracompensarea parintilor, care vor sa se departeze de inferioritate si de lipsa de importanta pe care le resimt. In loc sa incerce sa gestioneze sentimentele de inferioritate, acestea sunt percepute ca amenintari care trebuie inlaturate.
Pentru a compensa, narcisistii se asociaza doar cu cei care le pot hrani imaginea de superioritate. Daca poseda un talent apreciat in grupurile din care face parte, le va fi consolidata convingerea de superioritate.
Desi au strategii cu care se pot adapta in societate, urmarirea propriului interes ii scoate din limitele normale, devenind rigizi, dominatori, abuzand de pozitiile de putere.
Amenintarea imaginii de sine este denumita “insulta narcisista”. Cand se confrunta cu aceasta insulta narcisista, pacientii TPN devin furiosi, explodeaza, ii sfideaza pe ceilalti.
In centrul sistemului de convingeri al narcisistului exista ideea de inferioritate, de lipsa de importanta. Ea iese in evidenta mai ales ca reactie la amenintarea stimei de sine. Cand stima de sine nu este amenintata, predomina convingeri de tipul:
”Sunt deosebit si special”;
”Sunt superior celorlalti si ei ar trebui sa isi dea seama de lucrul acesta”.
In terapie, subiectul isi evita sentimentele de inferioritate, nu si le recunoaste si prefera sa prezinte cauza problemelor sale ca venind din exterior, de la ceilalti sau din situatiile in care este pus.
Asumptiile celor cu TPN sunt, in general, legate de dovedirea superioritatii.
“Ca sa arat ca sunt superior trebuie sa reusesc in ce fac”;
“Daca nu am success, atunci sunt inferior”.
Realizarile, pozitia in firma in care lucreaza, cartierul in care locuieste, proprietatile, recunoasterea celorlalti sau partenerul de viata de langa el sunt pentru acesta un mod de a-si etala superioritatea.
Cei cu care intra in relatii sunt folositi ca niste obiecte. Daca au capacitatea de a fi mai buni decat ei, vor fi acceptati si urmati, daca sunt etichetati ca inferiori, mediocri, ei sunt folositi si apoi vor fi dati la o parte.
Lucrul cel mai important pentru ei este pastrarea unei bune imagini de sine. De cele mai multe ori, isi exagereaza meritele, se considera niste binefacatori. Exagereaza efectele emotiilor negative si cred ca acestea le pot afecta imaginea de sine.
Pacientii TPN au trei strategii de compensare prin care incearca sa evite starea de disconfort. Prima este strategia de intarire a propriei persoane, se poarta arogant cu subordonatii si cer sa fie adulati. Al doilea tip de compensare tine de extinderea propriei persoane, unii vor bunuri materiale, altii vor recunoasterea meritelor. Se angajeaza in activitati riscante, nu se opresc niciodata si nu se gandesc la consecinte. Ultimul tip de compensare este cel de autoprotectie, in care au ca scop respingerea amenintarilor la propria imagine de sine si pot fi distructivi pentru ceilalti, ii barfesc, ii defaimeaza sau, in unele cazuri, pot trece la amenintari si la violente.
Daniel Ivan