Un alt tipar des întâlnit la cei care simt nevoia să apeleze la un psiholog și vin la cabinet este cel de dependență, dependență de alte persoane. Acești pacienți le transmit celorlalți, într-un mod direct sau indirect, că sunt neajutorați, că viața este prea complicată pentru ei și că nu îi pot face față singuri.
Acest tipar este compus din două părți, una de incompetență, persoana se simte incapabilă să facă față sarcinilor zilnice, nu are încredere în sine și în acest fel ajunge să depindă de alții, această dependență fiind cea de a doua componentă. Ajunge să depindă de alții, membrii familiei, partener, prieteni, sau ajunge să nu mai funcționeze deloc.
Convingerea de bază care menține această schemă este că „sunt incompetent, nu pot să fac lucrurile singur și din cauza asta trebuie să depind de ceilalți”. Această convingere, ca și întreagă schemă de dependență, s-a format în copilărie și își are originile în relația cu cei care l-au crescut și educat pe cel mic, cel mai adesea părinții, bunicii sau frații mai mari.
Poate că părinții erau prea protectori sau luau decizii în locul lui, tot părinții sau bunicii se ocupau de toate detaliile vieții copilului, iar acesta nu ajungea să aibă niciodată responsabilități, lucruri de făcut. Or, aceste figuri parentale nu se separau deloc de cel mic, erau tot timpul lângă el, iar acesta a ajuns să nu se distingă de aceștia, să nu aibă propriul sine. În alte cazuri, poate nu era lăsat să își asume sarcini noi ori nu l-au lăsat să experimenteze respingerea și eșecul, iar acestea au apărut într-un mod dureros în viața de adult.
Și nu în ultimul rând, critica din partea părinților este una dintre cele mai nocive și cel mai des întâlnite cauze care stau la baza dependenței. Critica duce la neîncredere în propriile forțe, neîncrederea duce la neajutorare și neajutorarea, la dependență.
Poți recunoaște o persoană dependentă prin modul în care se comportă, de obicei nesigur, stângaci, pune multe întrebări, cere sfaturi și ajutorul în mod repetat, refuză responsabilitățile și sarcinile noi sau renunță ușor la cel mai mic obstacol pe care îl întâlnește.
Cei care se ghidează după schema de dependență vor fi atrași în mod inconștient de parteneri care tind să le încurajeze această dependență, care din păcate le întăresc această schemă. Partenerul va fi văzut ca unul puternic și protector, acesta va avea grijă de el și aproape că îl va trata ca pe un copil. Tot partenerul va fi cel care va lua majoritatea deciziilor sau în multe cazuri este cel care achită toate cheltuielile cuplului.
Bineînțeles că partenerul va fi și critic, așa cum erau și părinții, pentru ca totul să fie familiar și cel în cauză să își retrăiască stările din copilărie continuu. Partenerul este cel care preia toate responsabilitățile și cel care dă sfaturi în cuplu, el pare tot timpul sigur pe el și că știe ce este de făcut pentru amândoi.
Acest tipar se schimbă mai greu decât altele și în majoritatea cazurilor este nevoie de ajutorul unui psihoterapeut experimentat, de metodă potrivită, de înțelegerea și sprijinul celor din jurul celui în cauză. În funcție de severitatea problemei, psihoterapia poate dura un an, doi.
Daniel Ivan