Frica de abandon

Un tipar cu care ma intalnesc foarte des in terapie este cel de abandon. Foarte multe persoane traiesc cu o frica intensa ca vor fi abandonate de cei apropiati, dar mai ales de parteneri. Exista mai multe semne dupa care putem recunoaste acest tipar.

 

Persoanele respective se implica foarte repede in relatii intime, fara sa se gandeasca prea mult daca celalalt este persoana potrivita. Dupa ce incheie o relatie, intr-un timp foarte scurt „se arunca” in alta. Au o atitudine complianta, par ca traiesc pentru a le face pe plac celorlalti si se pun pe ele in plan secund aproape in orice situatie. Merg pana la a sta in relatie cu o persoana abuziva, acceptand abuzul sub diferite forme, din cauza fricii de a nu ramane singure.

Pe de alta parte, relatiile lor sunt superficiale pentru ca nu sunt pregatite sa ia aceste relatii in serios, evita intimitatea emotionala pentru ca in felul acesta ar deveni vulnerabile si se gandesc ca ar putea sa sufere mai mult decat ar putea suporta.

Considera ca sunt niste persoane care nu merita sa fie iubite, au o stima de sine scazuta si cred ca ceilalti nu au de ce sa le iubeasca. Din cauza asta, cred ca partenerul/partenera cauta sa le inlocuiasca sau o va face cu prima ocazie, iar asta le duce la gelozie. Asemenea persoane sunt geloase pe toti cei din jurul partenerului. Gelozia le produce neincredere, din cauza neincrederii devin posesive, trebuie sa fie langa celalalt cat mai mult timp posibil.

Pentru ca le este frica de intimitate, se indreapta, in mod inconstient, spre posibili parteneri care sunt indisponibili sau cu care sunt incompatibili.

De cele mai multe ori, acest tipar se formeaza in perioada preverbala, deci inainte ca un copil sa vorbeasca. Copilul nu are cuvintele necesare pentru a spune ce se intampla, tiparul instalandu-se foarte puternic la nivel emotional.

Acest tipar se manifesta printr-un ciclu de emotii negative. Intr-o prima faza, persoana in cauza este cuprinsa de panica. Se simte ca si cum ar fi ramas singura pe lume. In faza urmatoare, este cuprinsa de o durere profunda, care se poate transforma in depresie. In final, simte o furie intensa fata de cel care a parasit-o si fata de propria persoana, pentru ca are atat de mare nevoie de celalalt.

Frica de abandon se formeaza in doua tipuri de mediu. In prima varianta, copilul este hiperprotejat, nu este lasat sa exploreze sau sa ia decizii de unul singur. In a doua varianta, mediul in care creste copilul este unul instabil emotional, cel mic nu este sustinut in mod constant, ci foarte rar.

In acest sens, cateva exemple legate de mediul in care s-a format acest tipar pot fi situatiile in care un parinte moare sau pleaca din familie, cand copilul a stat separat de mama o perioada mai lunga sau cand copilul a fost crescut de persoane diferite care au aparut si au disparut din viata lui, cand mama era instabila si tinea copilul la distanta, cand a existat un divort in familie sau aveau loc certuri dese, iar cel mic traia cu frica de destramare a familiei. In unele cazuri, poate exista o predispozitie biologica fata de anxietatea de separare.

 

Daniel Ivan

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *