izolare

Nu îmi găsesc locul nicăieri. Sunt un singuratic

    Titlul articolului pe care îl scriu astăzi se referă la unul dintre gândurile cu care ajung la cabinet o parte dintre pacienți. Când acest gând este însoțit și de altele, ca de exemplu „sunt neinteresant pentru alții”, „mă simt stingher în preajma celorlalți” sau „ceilalți sunt mai buni decât mine”, cel mai probabil persoana respectivă[…]

depresia

Depresia. Tot ce trebuie sa stii

Depresia – Generalitati Depresia este o problema psihica intalnita frecvent. Este mai mult decat o stare de tristete care sa dureze cateva zile si care sa poata fi recunoscuta prin aparitia unor semne precum senzatia de gol, pierderea interesului pentru activitatile preferate, insomnie sau hipersomnie, oboseala, lipsa de speranta, anxietate, vinovatie, somatizari sau ganduri suicidare.[…]

terapie familie

Probleme ale copiilor, ale parintilor si cum pot fi acestea solutionate in cadrul terapiilor de familie

Copiii sunt fiinte fragile ce au nevoie de un cadru familial de ocrotire si plin de iubire. Desigur ca intentiile parintilor sunt dintre cele mai bune, insa se intampla uneori ca un copil sa isi seteze exemplul de preluat din aspectele negative ale parintilor. Dam vina unii pe altii, insa mai degraba reusim sa schimbam[…]

Abandon

Frica de abandon

Un tipar cu care ma intalnesc foarte des in terapie este cel de abandon. Foarte multe persoane traiesc cu o frica intensa ca vor fi abandonate de cei apropiati, dar mai ales de parteneri. Exista mai multe semne dupa care putem recunoaste acest tipar.   Persoanele respective se implica foarte repede in relatii intime, fara[…]

terapia de cuplu

Terapia de cuplu – remediul pentru orice relatie

De la prima intalnire pana la incheierea lunii de miere se considera a fi cea mai stralucitoare perioada din viata unui cuplu. Iau nastere primele sentimente de iubire, apare dorinta de conventuire impreuna pana la adanci batraneti, interesele si planurile de viitor ale ambilor parteneri se contopesc, si astfel incepe sa se cladeasca o familie.[…]